OCZ : Paulo Coelho – Alchimistul

Alchimistul luă o carte pe care o adusese cineva din caravană. Tomul era fără copertă, dar reuşi să-i identifice autorul: Oscar Wilde. În timp ce-i răsfoia paginile, găsi o povestire despre Narcis.

Alchimistul cunoştea legenda lui Narcis, frumo­sul băiat care-şi contempla zilnic propria frumu­seţe într-un lac. Era atît de fascinat de el însuşi că într-o bună zi a căzut în lac şi a murit înecat. În lo­cul acela, a apărut o floare care s-a numit narcisă.

Dar nu aşa îşi încheia Oscar Wilde povestirea. El spunea că atunci cînd a murit Narcis, au venit naiadele ― zeiţele izvoarelor şi ale pădurii ― şi au văzut lacul transformat dintr-unul cu apă dulce, într-un ulcior cu lacrimi sărate.

― De ce plîngi? au întrebat naiadele.

― Plîng pentru Narcis, răspunse lacul.

― Ah, nu-i de mirare că plîngi pentru Narcis, continuară ele. La urma urmelor, deşi noi am aler­gat mereu după el prin pădure, tu erai singurul care puteai să-i contempli de aproape frumuseţea.

― Dar Narcis era frumos? întrebă lacul.

― Cine altul poate şti mai bine decît tine? răs­punseră, surprinse, naiadele. La urma urmelor, doar pe marginile tale se apleca el în fiecare zi.

Lacul rămase tăcut o vreme. Într-un tîrziu, zise:

― Îl plîng pe Narcis, dar niciodată n-am ştiut că el era frumos. Îl plîng pe Narcis pentru că de fiecare dată cînd se apleca deasupra apelor mele, eu puteam să văd reflectată, în fundul ochilor[...]

Vrei sa citesti in continuare ? Descarca Paulo Coelho – Alchimistul