[ad#200x200]Într-amurgul unei frumoase zile de vară din anul 1839, amicii mei C… N (Costache Negri), N… D (Nicolae Docan) şi eu coboram încet munţii Apenini care despart Toscana de văile Lombardiei.

Un vânt uşor se ridicase, şi plăcuta lui dezmierdare ne trezea din apatia în care ne cufundase căldura nesuferită a atmosferei. Toate simţurile noastre se învioşeau sub înrâurirea acelui vânt răcoritor. Natura ni se părea mai veselă, seninul cerului mai limpede, cântările păsărilor mai dulci!

Părea că ni se ridicase de pe ochi un văl întunecos şi de pe inimă o greutate apăsătoare. Într-un cuvânt, apusul soarelui ne făcu să gustăm una din acele tainice mulţumiri ale sufletului, atât de puternice la vârstă de 19 ani, încât mintea pluteşte în mii de visuri aurite şi închipuirea se exaltă până a crede că aude cete de îngeri serbând sfârşitul zilei pe harpe de aur.

În curând am ajuns la satul Petra-Mala, ce se găseşte între Giogo, muntele cel mai nalt al lanţului de Apenini ce petrecusem, şi Filigare, hotarele Toscanei. Când am intrat în sat, noaptea căzuse şi stelele sclipeau vesel pe bolta cerească.

Veturinul nostru, adică stăpânul şi totodată vizitiul trăsurii cu care plecasem de la Florenţa, ne duse la cea mai bună locantă; iar proprietarul acesteia, sinior Antonio, ne primi cu toată ceremonia măgulitoare care aţâţă şi[...]

Vrei sa citesti in continuare ? Descarca Vasile Alecsandri – Muntele de foc